Senatorul Glad Varga anunță retragerea proiectului „Golden Visa România”
Senatorul Glad Varga anunță că a decis retragerea din Parlament a proiectului „Golden Visa România”, subliniind că face acest pas în urma analizelor instituționale și a consultărilor oficiale.
„În urma punctelor de vedere primite de la instituțiile statului și a analizei realizate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, am decis retragerea din Parlament a proiectului privind programul «Golden Visa România». Este un proiect pe care l-am inițiat cu scopul de a atrage investiții solide și de a stimula dezvoltarea economică în domenii strategice”, a declarat Glad Varga.
Acesta a precizat că respectă opiniile instituțiilor și că „retragera proiectului este o decizie corectă în acest moment”. Totodată, parlamentarul arădean a subliniat: „Pentru claritate, fac mențiunea că proiectul a fost inițiat de subsemnatul; restul colegilor mei (17 senatori și 16 deputați) au fost simpli co-semnatari.” Precizarea vine în contextul lansării unor atacuri nefondate la adresa președintelui Senatului, Mircea Abrudean, co-semnatar al proiectului.
Despre cadrul legislativ actual
Senatorul a explicat motivele inițierii proiectului: „România are, în prezent, unul dintre cele mai necompetitive cadre din UE pentru atragerea investitorilor străini care solicită drept de ședere. Reglementarea actuală – art. 43 din OUG 194/2002 – impune condiții cumulative: investiție de minimum 100.000 de euro, crearea a cel puțin 10 locuri de muncă, iar viza de lungă ședere se acordă pentru doar 90 de zile.”
Proiectul prevedea două etape obligatorii și anume verificarea și aprobarea preliminară, pentru a permite analiza de securitate și validarea eligibilității investiției și realizarea efectivă a investiției, urmată de obținerea dreptului de ședere doar după confirmarea conformității.
Atacurile la adresa președintelui Senatului
Senatorul Glad Varga a reacționat și la acuzațiile îndreptate împotriva președintelui Senatului, Mircea Abrudean. „Am văzut atacurile la adresa președintelui Senatului, Mircea Abrudean, privind așa-zise «interese» în legătură cu mecanismul Golden Visa. Simt nevoia să fac câteva precizări clare: Eu sunt inițiatorul acestui proiect. Eu am redactat textul, m-am documentat, am consultat instituțiile relevante și am depus propunerea”, a punctat Glad Varga.
În continuare, acesta a descris situația actuală ca fiind împovărătoare pentru investitori. „Pe românește: un investitor străin trebuie să meargă din 3 în 3 luni la prelungirea vizei și de două ori pe an la ARICE cu noi documentații. Așa arată birocrația României în 2025”, susține senatorul arădean.
Garanții de securitate
Glad Varga a insistat că proiectul său oferea mai multe garanții decât orice alt model european: „Proiectul avea mai multe garanții de securitate decât orice alt model din Europa. Câteva exemple: verificări SINS și SIS pentru refuzul intrării; verificări penale pentru solicitant și familia extinsă; obligativitatea dovedirii provenienței licite a fondurilor; aviz obligatoriu SRI pentru aprobarea de principiu; cooperare cu SIE; verificări ONPCSB pentru spălarea banilor; posibilitatea revocării în orice moment a dreptului de ședere pentru riscuri la adresa securității naționale. Nicio țară din UE nu are un set atât de complet de garanții. Absolut niciuna.”
De asemenea, acesta a ținut să precizeze că a decis să retragă proiectul de lege pentru a-l îmbunătăți, urmând să înceapă lucrul la o versiune revizuită, bazată pe toate avizele, „inclusiv cele critice, acolo unde sunt pertinente.”
Glad Varga a încheiat cu un mesaj tranșant. „Unii vin în Parlament cu proiecte fanteziste, le lasă în sertare și nu-i trage nimeni la răspundere. Eu muncesc la un proiect serios, îl perfecționez, îl retrag pentru a-l face mai bun — și tocmai pentru asta sunt arătat cu degetul. Asta nu înseamnă securitate națională. Asta înseamnă, din păcate, politică măruntă”, a mai spus senatorul arădean.