Campanie Punem Radacini
Articole Mass Media

Ce specii vor fi plantate în cadrul Campaniei „Punem rădăcini”

Senatorul Glad Varga, inițiatorul Campaniei „Punem rădăcini” a dezvăluit ce specii de arbori vor fi plantate. Deși simbolul acțiunii este stejarul, vor fi plantate și ale specii de arbori, în funcție de specificul zonelor unde se vor face plantări.

„Stejarul este simbolul campaniei, pentru că vorbește despre răbdare, continuitate și putere.

Dar nu vom plata mecanic o singură specie peste tot. Natura nu funcționează după sloganuri. Și în unele locuri poate stejarul nu este potrivit. În altele este potrivit gorunul, fagul sau alte specii forestiere recomandate. Alegerea se va face în funcție de teren, de climă, de sol, de umiditate și de specificul zonelor. Pentru noi contează să plantăm corect.

Nu este important câți puieți punem în pământ, ci câți au șanse să prindă rădăcini și să crească sănătos. Un arbore plantat bine valorează mai mult decât 100-1.000 de arbori plantați doar pentru o poză”, susține Glad Varga, senator PNL de Arad.

În cadrul campaniei urmează să fie plantați 36.494 de arbori, o cifră care nu a fost aleasă întâmplător. „Este numărul oamenilor care mi-au acordat încrederea lor. Am vrut că această încredere să nu rămână doar o cifră electorală, un rezultat, ci să se transforme într-un obiectiv concret pentru comunitatea.

Fiecare arbore va reprezenta simbolic o formă de recunoștință și un angajament. Nu spunem doar plantăm mai mulți arbori, pentru că asta poate însemna orice. Spunem clar, minim 36.494 de arbori plantați, urmăriți și raportați public.

Mi se pare corect ca încrederea primită de la oameni să se întoarcă în comunitate sub forma unui proiect care rămâne peste ani. Nu în pliante, nu în sloganuri, ci în pământ, în localități, în spații publice, acolo unde oamenii pot vedea rezultatul”, a continuat parlamentarul.

Arborii vor fi plantați doar pe terenurile publice din județul Arad. „Nu vorbim de plantări la întâmplare sau pe terenuri private, ci despre locații propuse de către administrațiile locale, parteneri locali, acolo unde există acord și utilitatea pentru comunitate. Ne interesează terenuri unde plantarea are rost, zone degradate, spații neproductive, locuri unde se pot crea perdele verzi, zone publice care pot deveni mai prietenoase pentru oameni.

Fiecare locație trebuie verificat înainte pentru că arborii să fie plantați și să aibă șanse reale să crească. Nu vrem doar să bifăm o acțiune, vrem să plantăm în locuri unde rezultatul se vede și va rămâne în timp”, a ținut să precizeze inițiatorul campaniei.