Lege privind piața voluntară a certificatelor de carbon » Glad Varga

EXPUNERE DE MOTIVE

Secțiunea 1: Titlul proiectului de act normativ

LEGE privind piața voluntară a certificatelor de carbon și instituirea Registrului național al certificatelor voluntare de carbon – proiect de lege care stabilește cadrul general de funcționare a pieței voluntare a certificatelor de carbon în România, incluzând reguli de integritate, trasabilitate, verificare independentă și transparență, precum și crearea unui registru național oficial pentru evidența acestor certificate.

Secțiunea a 2-a: Motivul emiterii actului normativ

2.1 Sursa proiectului de act normativ

Prezenta inițiativă legislativă este determinată de evoluțiile convergente ale politicilor climatice europene, ale cerințelor de raportare de sustenabilitate și ale pieței voluntare a certificatelor de carbon, precum și de necesitatea consolidării integrității climatice și a protecției împotriva practicilor de tip greenwashing. Uniunea Europeană a consacrat juridic obiectivul neutralității climatice la nivelul întregii Uniuni până în anul 2050. Totodată, a fost stabilit un obiectiv intermediar de reducere a emisiilor pentru anul 2030, care fundamentează o tranziție accelerată către o economie cu emisii nete reduse.

În paralel cu instrumentele obligatorii de politică climatică, s-a dezvoltat o piață voluntară a certificatelor de carbon, utilizată de actori economici și instituționali ca instrument complementar pentru gestionarea emisiilor reziduale – în special în contextul asumării de obiective voluntare de decarbonare și al presiunii crescânde din partea investitorilor, consumatorilor și lanțurilor de aprovizionare. Evoluția acestei piețe este însoțită, însă, de riscuri de integritate, care au determinat inițiative internaționale de stabilire a unor principii de calitate pentru creditele voluntare.

Din perspectiva cadrului european, noile obligații de raportare introduse prin Directiva (UE) 2022/2464 privind raportarea corporativă de durabilitate (Corporate Sustainability Reporting Directive – CSRD) sporesc exigența transparenței și comparabilității informațiilor privind strategia climatică a întreprinderilor și instrumentele utilizate pentru atingerea țintelor declarate. În același cadru, standardele europene de raportare de sustenabilitate (ESRS) prevăd obligații de divulgare privind utilizarea creditelor de carbon, inclusiv cerința de a explica credibilitatea și integritatea acestora.

În materia comunicărilor către consumatori și a combaterii afirmațiilor înșelătoare, Directiva (UE) 2024/825, de modificare a normelor privind practicile comerciale neloiale, introduce interdicții privind anumite afirmații de mediu întemeiate exclusiv pe compensarea emisiilor prin credite de carbon, consolidând obligativitatea unei comunicări responsabile. Totodată, inițiativele europene în curs privind substanțierea și verificarea afirmațiilor de mediu urmăresc întărirea cadrului de credibilitate și verificabilitate a informațiilor de mediu utilizate în comunicarea comercială.

În domeniul certificării eliminărilor de carbon, Regulamentul (UE) 2024/3012 instituie un cadru voluntar la nivelul Uniunii pentru certificarea eliminărilor și stocării carbonului, inclusiv pentru activități de tip carbon farming și stocarea carbonului în produse, introducând repere de calitate unitare. Aceste evoluții europene evidențiază necesitatea existenței, la nivel național, a unui cadru juridic coerent care să permită funcționarea corectă a pieței voluntare, fără a interfera cu piața reglementată (EU ETS), asigurând trasabilitate, verificare și transparență.

2.2 Descrierea situației actuale

2.2.1 Context internațional și dezvoltarea pieței voluntare

Piața voluntară a certificatelor de carbon s-a dezvoltat distinct de mecanismele obligatorii (precum Protocolul de la Kyoto sau Sistemul UE de Tranzacționare a Emisiilor), ca răspuns la nevoia de instrumente flexibile prin care actorii nestatali să poată contribui voluntar la atenuarea schimbărilor climatice. Această piață funcționează în afara obligațiilor de conformare specifice schemelor reglementate și permite finanțarea proiectelor care realizează reduceri sau eliminări de emisii de gaze cu efect de seră, rezultatele fiind convertite în unități tranzacționabile, utilizabile ulterior în scop voluntar.

Dimensiunea pieței voluntare, deși fluctuantă, a atins valori semnificative la nivel global, inclusiv în perioada recentă, ceea ce indică existența unei cereri structurale din partea mediului economic și instituțional pentru instrumente de compensare voluntară. Cererea este deosebit de pronunțată în sectoarele în care reducerea emisiilor este dificil de realizat integral pe termen scurt, companiile apelând la certificate voluntare pentru a compensa emisiile reziduale.

2.2.2 Cine utilizează certificatele voluntare și în ce scop

Certificatele voluntare de carbon sunt utilizate preponderent de companii care își asumă obiective de reducere a emisiilor și doresc să neutralizeze emisiile lor reziduale, de organizații neguvernamentale sau instituții publice care urmăresc diminuarea amprentei climatice a activităților proprii, precum și de instituții financiare interesate de produse sau portofolii neutre climatic. În practică, utilizarea certificatelor voluntare este corelată cu strategiile de tip ESG ale companiilor, în special cu componenta de mediu, întrucât permite raportarea acțiunilor de compensare în cadrul angajamentelor corporative privind clima.

Pe fondul implementării CSRD și al standardelor ESRS, companiile vor fi supuse unui grad mai ridicat de transparență în ceea ce privește modul în care își gestionează emisiile, diferențierea dintre reducerea efectivă a emisiilor și compensare, precum și calitatea instrumentelor utilizate. Aceasta face ca existența unei infrastructuri naționale de evidență și trasabilitate să devină relevantă inclusiv pentru gestionarea riscurilor de conformitate și de reputație.

2.2.3 Cine poate genera certificate voluntare – Proiecte și standarde utilizate în practică

Certificatele voluntare sunt generate prin proiecte care reduc, evită sau elimină emisii față de un scenariu de referință (linie de bază) și ale căror rezultate sunt cuantificate și verificate conform unor metodologii prestabilite. În practică, proiectele voluntare pot viza o varietate de domenii, de exemplu:

utilizarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultura;
agricultura (inclusiv practici de tip „carbon farming” pentru sechestrarea carbonului în sol);
gestionarea deșeurilor și reducerea emisiilor de metan;
producerea de energie regenerabilă și îmbunătățirea eficienței energetice (peste cerințele legale existente);
tehnologii de captare și stocare a carbonului (inclusiv stocarea carbonului în produse).

Funcționarea pieței voluntare este strâns legată de standarde private sau scheme de certificare care definesc metodologiile de cuantificare și cerințele de monitorizare, raportare și verificare (MRV). Un reper relevant în acest domeniu este seria de standarde ISO 14064, care stabilește cerințe atât la nivel organizațional, cât și la nivel de proiect, pentru cuantificarea, monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, respectiv pentru verificarea și validarea declarațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră. În mod complementar, standardul ISO 14065 stabilește cerințe pentru organismele care realizează validarea și verificarea informațiilor de mediu, fiind utilizat ca referință în acreditarea entităților de verificare.

2.2.4 Problemele actuale și riscurile lipsei de reglementare

În lipsa unui cadru juridic clar, piața voluntară este expusă la mai multe riscuri potențiale:

greenwashing (compensări climatice aparente, fără beneficii climatice reale);
lipsa trasabilității certificatelor (imposibilitatea urmăririi provenienței și utilizării acestora);
dubla utilizare sau dublă numărare a aceleiași reduceri de emisii;
incertitudini privind adiționalitatea proiectelor;
riscuri privind permanența stocării carbonului;
scurgeri de emisii („leakage”, creșterea emisiilor în alte locuri ca efect al proiectului).

Aceste riscuri afectează atât încrederea publicului, cât și credibilitatea angajamentelor voluntare ale companiilor și pot conduce la distorsiuni concurențiale între operatori. Directiva (UE) 2024/825, menționată anterior, prin restricțiile impuse anumitor afirmații bazate pe compensare, evidențiază necesitatea ca orice utilizare voluntară să fie însoțită de transparență și verificabilitate sporită.

2.2.5 Situația din România

În prezent, în România nu există un cadru legislativ dedicat exclusiv pieței voluntare a certificatelor de carbon și nici un registru național oficial care să asigure evidența proiectelor voluntare, a emiterii și anulării certificatelor voluntare, precum și trasabilitatea utilizării acestora. Operatorii economici din România care utilizează astfel de certificate apelează în principal la scheme și registre internaționale private (de exemplu, Verra, Gold Standard), în absența unei infrastructuri publice naționale care să asigure vizibilitate, verificare și un control administrativ minimal asupra integrității acestor instrumente utilizate pe teritoriul țării. Această situație generează incertitudine și vulnerabilitate la nivel de piață, în special în ceea ce privește credibilitatea comunicărilor de mediu ale companiilor și evitarea dublei utilizări a aceleiași reduceri de emisii, în lipsa unei evidențe naționale centralizate.

Harta actorilor din România (ecosistem VCM)

Cumpărători de credite de carbon

În România, tot mai multe companii autohtone și multinaționale achiziționează credite voluntare de carbon pentru a-și atinge obiectivele de neutralitate climatică, a răspunde cerințelor ESG, a compensa emisii din lanțul de aprovizionare sau ca instrument de diferențiere comercială.

Exemple relevante:

OMV Petrom – Oferă, din 2023, servicii de compensare a emisiilor pentru flote auto, în parteneriat cu ClimatePartner, folosind credite certificate (VCS, Gold Standard, CER). Clienții primesc certificate de compensare, cu trasabilitate clară.
Lidl România – Comercializează din 2021 produse marcă proprie declarate „neutre climatic”, compensând emisiile prin proiecte certificate cu beneficii sociale și de mediu. Strategia susține poziționarea verde și loializarea clienților.
DPD România – Parte a grupului GeoPost, aplică un model european de livrări carbon-neutre: măsurare, reducere și compensare a emisiilor reziduale prin proiecte VCS. Neutralizarea este voluntară și integrată în strategia de brand.
Radisson Hotel Group – A achiziționat credite agricole (soil carbon) generate inclusiv în România prin programul AgreenaCarbon, pentru a-și susține obiectivele net-zero și a utiliza credite europene cu integritate ridicată.
Alte categorii: bănci și servicii financiare (neutralizarea emisiilor operaționale în rapoarte ESG), telecom & IT (aplicarea politicilor globale de offset), industrie și energie (offset pentru emisii neacoperite de ETS sau marketing), transport aerian (interes pentru offset voluntar, cu focus actual pe CORSIA).

Concluzie: Cererea de credite voluntare este în creștere, iar companiile pun tot mai mult accent pe calitatea și credibilitatea creditelor (standarde recunoscute, trasabilitate, beneficii locale), pentru a evita riscurile de greenwashing.

Vânzători / dezvoltatori de proiecte de carbon

Această categorie include entități care implementează proiecte de reducere sau sechestrare a emisiilor și generează credite de carbon pentru piața voluntară. În România, după 2021, au apărut câteva inițiative relevante:

GreenTech S.A. (Green Group): Dezvoltă un proiect de economie circulară în domeniul reciclării PET, certificat Gold Standard (2016–2025). Prin reciclare se evită emisiile asociate producției de plastic virgin și eliminării deșeurilor, generând anual credite VER.
Silvador Climate Action (Silvador & Forest Capital): Primul proiect forestier românesc cu credite de carbon verificate. Lansat în 2021–2022, vizează conservarea a ~1.538 ha de păduri private (Dâmbovița și Buzău) prin Improved Forest Management, evitând tăieri și menținând carbonul stocat.
AgreenaCarbon: Program internațional de agricultură regenerativă, activ și în România. În 2025 a devenit primul proiect agricol de mari dimensiuni verificat sub Verra VCS (metodologia VM0042), generând credite din reducerea emisiilor și stocarea carbonului în sol.
Involtor: Start-up românesc de agricultură carbon care sprijină fermierii est-europeni să genereze credite VCU, urmând procese de monitorizare, audit și verificare conform standardelor internaționale.
Alte inițiative: Proiecte de captare a metanului din depozite de deșeuri și unele proiecte vechi de energie regenerabilă au generat sau pot genera credite voluntare. Totuși, adiționalitatea și riscul de dublă contabilizare cu țintele UE rămân aspecte sensibile.

Concluzie: Piața românească este încă emergentă, dominată de proiecte în reciclare, păduri și agricultură regenerativă, cu aplicarea standardelor internaționale consacrate.

Registre și standarde relevante (practică în România)

România nu are încă un registru național pentru piața voluntară a carbonului. În practică, companiile folosesc registre și standarde internaționale, care asigură trasabilitatea și credibilitatea creditelor.

Principalele standarde utilizate:

Verra – Verified Carbon Standard (VCS): Cel mai răspândit standard global. Acoperă multiple tipuri de proiecte (energie, industrie, agricultură, păduri). În România a fost folosit pentru proiecte forestiere (ex. Silvador) și agricultură carbon (Agreena). Este recunoscut de scheme internaționale precum CORSIA și IC-VCM.
Gold Standard (GS): Standard premium, cu accent pe dezvoltare durabilă și co-beneficii sociale. În România este utilizat, de exemplu, pentru proiecte de reciclare (GreenTech). Este frecvent preferat de companii care urmăresc impact social ridicat.
CER (Kyoto/CDM): Credite vechi, utilizabile doar voluntar după 2020. Unele companii le-au folosit datorită costului redus, dar există rezerve privind integritatea acestora.
Standarde pentru agricultură și sol: Începând cu 2023–2024, sunt aplicate metodologii pentru carbonul din sol (ex. Verra VM0042). Alte standarde (Plan Vivo, Climate Action Reserve) au avut aplicare limitată sau proiecte nefinalizate în România.

Registrul ETS al României: România are un Registru Unic național pentru EU ETS (administrat de ANPM), dar acesta nu acoperă creditele voluntare. Totuși, infrastructura tehnică există și ar putea fi extinsă în viitor.

Practica companiilor: Companiile românești se bazează pe aceste registre internaționale pentru dovada compensării (ID proiect, standard, retragere credit). Trasabilitatea este asigurată prin registrele Verra sau Gold Standard și prin intermediari specializați.

Concluzie: Piața voluntară relevantă pentru România este dominată de Verra/VCS și Gold Standard, cu apariția metodologiilor noi pentru sol. Până la crearea unui registru național, actorii din România depind de infrastructura globală, cu costuri mai mari, dar cu recunoaștere internațională.

Validare / Verificare / Acreditare (VVB) în România

În România, activitățile de validare și verificare a emisiilor de gaze cu efect de seră sunt realizate de mai multe organisme specializate, atât naționale, cât și internaționale, active pe piața românească. Acestea includ organisme de verificare acreditate la nivel național, precum și organisme acreditate în alte state membre ale Uniunii Europene sau la nivel internațional, recunoscute în baza acordurilor multilaterale de recunoaștere.

Acreditarea organismelor de validare și verificare se realizează în conformitate cu standardele internaționale aplicabile (ISO 14065 și ISO 17029), care stabilesc cerințe privind competența tehnică, independența și imparțialitatea procesului de verificare. Acest cadru asigură concurență deschisă pe piață, evitarea situațiilor de monopol și posibilitatea dezvoltatorilor de proiecte și a operatorilor economici de a alege liber organismul de verificare, cu respectarea standardelor recunoscute la nivel european și internațional.

În România, RENAR este autoritatea care acreditează organismele de validare și verificare a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), în linie cu practica UE. RENAR este semnatar EA și IAF MLA, astfel că acreditările sale sunt recunoscute internațional.

Ce există efectiv pe piața românească:

Verificatori locali acreditați RENAR, activi în principal pe compliance (EU ETS):

Ceprocim – OVEGES (industrie grea: ciment, energie), SRAC și Simtex-OC. Aceștia verifică rapoarte anuale de emisii și inventare GES. Tehnic, competențele lor acoperă și afirmații voluntare (ISO 14064), dar pentru proiecte VCM sub standarde precum Verra/Gold Standard este necesară aprobarea/acreditarea specifică a standardului, nu doar acreditarea națională.

Verificatori internaționali activi în România, mai ales pentru companii mari și proiecte voluntare: rețele precum TÜV, DNV, Bureau Veritas, SGS, LRQA, RINA. Ei verifică inventare corporative, amprente de carbon și, la nevoie, proiecte VCM. Unele proiecte locale au fost auditate de VVB-uri externe aprobate de standarde (auditori veniți din afara RO), deoarece piața voluntară este globală și standardele preferă VVB-uri deja listate.

Intermediari, platforme de tranzacționare și “marketplaces”

Această sinteză realizată exclusiv pe baza informațiilor publice disponibile: site-uri oficiale, comunicate, articole de presă. Această categorie include firme și platforme care conectează dezvoltatorii de proiecte cu cumpărătorii de credite, oferind servicii de consultanță, brokeraj și promovare.

Consultanți și brokeri locali: în România activează inițiative precum Carbon Expert, care declară că intermediază credite voluntare din proiecte de energie regenerabilă, reciclare sau silvicultură, pentru clienți din România și din străinătate. Alte exemple menționate în surse publice sunt CarbonLink (platformă orientată spre agricultură), OurOffset România și CarbonOff, cu rol preponderent informativ și de facilitare a achizițiilor. Rolul lor este de a educa piața și de a simplifica procesul pentru companii (calcul amprentă, selecția proiectelor, retirement).
Rețele internaționale cu clienți în România: companii globale precum ClimatePartner colaborează direct cu firme din România, oferind soluții integrate (calcul emisii + compensare). În mod similar, South Pole, Climate Impact Partners sau EcoAct deservesc grupuri multinaționale active și pe piața românească.
Marketplace-uri online de credite: proiecte din România sunt listate pe platforme internaționale, crescând vizibilitatea locală. Exemple frecvent citate sunt ClimateTrade, EcoMarketplace / EcohubX, precum și Anew Climate. Proiecte forestiere precum Silvador Climate Action sunt promovate prin aceste canale către companii europene. De asemenea, Gold Standard Marketplace permite vânzarea directă de credite (inclusiv pachete mici), unde apar și proiecte dezvoltate de companii precum GreenTech.

Concluzie: din datele publice reiese că piața românească VCM este încă intermediată în principal prin consultanți locali și platforme internaționale, care asigură legătura cu cumpărători mari și oferă garanții de standardizare, trasabilitate și „retirement” al certificatelor.

2.3 Schimbări preconizate

Prin proiectul de lege se urmărește instituirea unui cadru juridic general, distinct de piața reglementată a emisiilor, care să stabilească regulile de bază pentru funcționarea pieței voluntare a certificatelor de carbon în România. Acest cadru este gândit astfel încât să nu transforme mecanismul voluntar într-unul obligatoriu și să nu creeze “drepturi de a emite” (așa cum există în schemele de plafonare și comercializare), ci să faciliteze utilizarea voluntară, responsabilă și credibilă a acestor instrumente.

Proiectul de lege instituie principiile și cerințele de integritate aplicabile certificatelor voluntare de carbon, în sensul că acestea trebuie să reflecte beneficii climatice reale, măsurabile și verificabile, să fie suplimentare față de reducerea obișnuită a emisiilor și să fie protejate împotriva dublei utilizări. Pentru asigurarea transparenței și trasabilității, se propune crearea unui Registru național al certificatelor voluntare de carbon, ca sistem oficial de evidență a proiectelor voluntare și a certificatelor emise, transferate și anulate, cu un nivel adecvat de transparență (în limitele impuse de protecția datelor personale și a secretului comercial).

De asemenea, se prevede utilizarea verificării independente prin organisme competente (OVV), corelată cu sistemul național de acreditare, dat fiind că în Uniunea Europeană acreditarea entităților de evaluare se realizează de către organisme naționale desemnate. În acest context, proiectul urmărește alinierea la standardele relevante de verificare și acreditare (precum ISO 14065 menționat anterior) și integrarea verificării independente ca o garanție de integritate a certificatelor voluntare.

Pentru a asigura flexibilitate și adaptabilitate în timp, proiectul de lege stabilește, la nivel de lege, cadrul general (principiile, instituțiile și regulile primare), urmând ca aspectele tehnice specifice – metodologii de MRV, criterii de eligibilitate detaliate, cerințe privind permanența și gestiunea riscului de reversare, reguli detaliate de funcționare a registrului, cerințe operaționale pentru verificatori etc. – să fie dezvoltate prin norme metodologice adoptate de Autoritatea competentă, în termen de 60 de zile de la promulgare. Aceste norme vor ține cont de reperele minimale incluse în anexele proiectului de lege.

Proiectul urmărește, de asemenea, o aliniere de principiu cu cadrul unional de certificare a eliminărilor de carbon instituit prin Regulamentul (UE) 2024/3012, însă fără suprapunere directă și fără a prejudicia evoluțiile viitoare ale cadrului european, inclusiv din perspectiva posibilei interoperabilități cu instrumente și registre la nivel comunitar. Totodată, cadrul legislativ propus se aliniează principiilor internaționale de dezvoltare durabilă și acțiune climatică, urmărind ca proiectele voluntare să contribuie la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și a angajamentelor asumate prin Acordul de la Paris.

2.4 Alte informații

Prezenta inițiativă legislativă este elaborată și promovată de un grup de deputați și senatori, în exercitarea dreptului la inițiativă legislativă. La data redactării prezentei expuneri de motive, proiectul de lege se află în etapa de definitivare a formei pentru depunere, nefiind încă înregistrat oficial în procedura parlamentară și nefiind inițiată dezbaterea parlamentară asupra acestuia.

În consecință, avizările și consultările interinstituționale care se realizează potrivit procedurilor parlamentare (inclusiv solicitarea punctului de vedere al Guvernului și avizarea de către organismele competente) urmează a fi derulate după depunerea oficială a proiectului. Inițiatorii au în vedere organizarea, în mod transparent și în acord cu principiile bunei guvernanțe, a unui proces de consultare cu părțile interesate relevante – în special reprezentanți ai mediului de afaceri, ai sectorului de certificare și verificare, ai societății civile și ai mediului academic – în vederea consolidării soluțiilor legislative propuse și a asigurării unei aplicabilități practice ridicate.

Delimitare și definiții – EU ETS vs. piața voluntară (VCM)

Piața de conformare EU ETS este reglementată prin lege și impune companiilor din sectoare mari emitente un plafon de emisii și obligația de a deține certificate EU ETS (allowances) pentru fiecare tonă de CO₂ emisă . Certificatele de conformare (EUA) sunt emise de autorități, tranzacționabile și finite ca număr, fiind parte din schema cap-and-trade a UE care forțează reducerea treptată a emisiilor prin creșterea costului poluării . Dacă o instalație industrială depășește alocarea, trebuie să cumpere certificate EU ETS, altfel riscă sancțiuni severe . Prin contrast, piața voluntară de carbon funcționează în afara oricărui mandat legal: orice persoană, ONG, firmă sau chiar guvern local poate cumpăra credite de carbon voluntare pentru a-și compensa benevol emisiile, fără a fi constrâns de lege . Așadar, în VCM emisiile nu sunt limitate prin plafoane, ci se generează credite prin proiecte care reduc/îndepărtează GES din atmosferă, iar aceste credite (offsets) sunt vândute cumpărătorilor ce doresc să devină carbon neutral din proprie inițiativă . O altă diferență este că prețurile pe piața voluntară tind să fie mai mici și variabile (în funcție de tipul și calitatea proiectului), deoarece aceste credite nu pot fi folosite pentru conformare legală . Pe scurt, EU ETS alocă și urmărește cote de emisii permise, pe când VCM canalizează finanțare către proiecte climatice suplimentare – complementar eforturilor de reducere internă – permițând firmelor să compenseze ceea ce nu pot reduce direct

Secțiunea a 3-a: Impactul socioeconomic

3.1 Descrierea generală a beneficiilor și costurilor estimate

Adoptarea legii va genera o serie de beneficii importante:

creșterea integrității și transparenței utilizării instrumentelor voluntare de compensare a emisiilor;
reducerea riscurilor de reputație pentru companii;
stimularea investițiilor private în proiecte locale de reducere sau eliminare a emisiilor;
consolidarea unui sector emergent de servicii specializate (precum dezvoltare de proiecte, audit, verificare sau consultanță tehnică).

Prin instituirea Registrului național și a regulilor de trasabilitate, se creează condiții pentru o piață funcțională, în care certificatele sunt verificabile, iar declarațiile de compensare sunt demonstrabile, în acord cu exigențele europene de raportare și comunicare responsabilă.

3.2 Impactul social

Impactul social preconizat este preponderent pozitiv, prin stimularea implementării unor proiecte locale cu efecte benefice asupra mediului și cu potențiale co-beneficii sociale (de exemplu, crearea de locuri de muncă verzi în comunități rurale, îmbunătățirea calității mediului local). De asemenea, consolidarea încrederii publice în declarațiile de mediu ale organizațiilor – pe măsură ce acestea se bazează pe instrumente verificabile și trasabile – contribuie la o informare corectă a consumatorilor și la creșterea gradului de conștientizare privind schimbările climatice.

3.3 Impactul asupra drepturilor și libertăților fundamentale

Proiectul de lege nu aduce atingere în mod negativ drepturilor și libertăților fundamentale. Dimpotrivă, prin sporirea transparenței și a accesului publicului la informații relevante despre proiectele voluntare și certificatele de carbon (în limitele prevăzute de lege), inițiativa sprijină exercitarea dreptului la informație și, indirect, dreptul la un mediu sănătos, prevăzut de Constituție.

3.4 Impactul macroeconomic

Actul normativ nu instituie obligații generale de achiziție de certificate și nu introduce taxe ori costuri administrative general valabile pentru întreaga economie. Mecanismul propus este unul voluntar și bazat pe inițiativa pieței. Prin urmare, impactul macroeconomic direct este limitat. Cu toate acestea, pe termen mediu, existența unui cadru juridic clar poate contribui la atragerea de investiții “verzi” în România și la dezvoltarea unui segment economic specializat (consultanță de carbon, verificare acreditată, dezvoltare de proiecte de mediu), cu potențial de integrare în lanțurile valorice europene din domeniul tehnologiilor de mediu.

3.5 Impactul asupra mediului de afaceri

Pentru mediul de afaceri, proiectul oferă claritate juridică și un instrument oficial de trasabilitate care poate fi utilizat în raportările de sustenabilitate și în gestionarea riscurilor de conformitate reputațională. Noile cerințe europene privind raportarea și divulgarea informațiilor nefinanciare, inclusiv cele referitoare la utilizarea creditelor de carbon, accentuează necesitatea ca instrumentele de compensare folosite de companii să fie credibile și verificabile. În acest context, existența unui registru național și a unui set de reguli de integritate reduce riscul de greenwashing și facilitează alinirea companiilor românești la bunele practici internaționale, menținându-le competitivitatea pe piețele externe.

3.6 Impactul asupra mediului înconjurător

Impactul asupra mediului înconjurător este pozitiv, întrucât proiectul de lege urmărește canalizarea finanțărilor private către proiecte care duc la reducerea sau eliminarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Prin încurajarea unor astfel de proiecte și asigurarea integrității certificatelor de carbon rezultate, legea contribuie la atingerea obiectivelor naționale și europene de reducere a emisiilor și promovează integritatea climatică. De asemenea, prin prevenirea situațiilor în care instrumentele voluntare ar putea fi utilizate într-un mod ce subminează obiectivele de mediu (de exemplu, evitarea situațiilor în care companiile se bazează exclusiv pe compensare în loc să își reducă propriile emisii), proiectul sprijină realizarea unei tranziții verzi autentice.

3.7 Evaluarea costurilor și beneficiilor din perspectiva inovării și digitalizării

Registrul național propus are un caracter intrinsec digital, ceea ce creează premisele pentru digitalizarea completă a trasabilității certificatelor de carbon și a evidenței proiectelor voluntare. Implementarea registrului poate stimula utilizarea de soluții IT inovatoare (precum blockchain pentru trasabilitate sau platforme online de raportare). De asemenea, cadrul propus poate facilita apariția și maturizarea unor proiecte inovatoare de eliminare a carbonului – de exemplu, tehnologii noi de captare directă a CO₂ din aer sau proiecte de sechestrare a carbonului în sol – în linie cu direcțiile europene privind certificarea eliminărilor de carbon.

3.8 Evaluarea costurilor și beneficiilor din perspectiva dezvoltării durabile

Proiectul de lege se aliniază obiectivelor de dezvoltare durabilă, în special obiectivului privind acțiunea climatică (ODD 13). Prin stimularea investițiilor private în proiecte de reducere a emisiilor și întărirea integrității instrumentelor folosite în tranziția verde, inițiativa contribuie la efortul național de combatere a schimbărilor climatice. Totodată, prin accentul pus pe transparență și bună guvernanță, proiectul sprijină atingerea altor obiective orizontale de dezvoltare durabilă, precum parteneriatele pentru atingerea obiectivelor (ODD 17) și consumul și producția responsabile (ODD 12, în măsura în care promovează comunicarea onestă privind amprenta de carbon a produselor).

Secțiunea a 4-a: Impactul financiar asupra bugetului general consolidat

Proiectul de lege nu generează un impact financiar semnificativ asupra bugetului general consolidat. Schema propusă este una voluntară, acționând mai degrabă ca o platformă de piață și reglementând comportamentele voluntare ale actorilor privați. Funcționarea Registrului național și activitățile administrative conexe sunt concepute astfel încât să poată fi realizate, în principal, cu resursele existente ale autorităților competente (de exemplu, prin redistribuirea atribuțiilor unor structuri din subordinea Ministerului Mediului). Pe termen mediu, se are în vedere și posibilitatea stabilirii unor mecanisme de recuperare a costurilor operaționale (de exemplu, tarife modice pentru înregistrarea proiectelor sau emiterea de certificate), însă orice astfel de mecanism va trebui reglementat prin instrumente administrative subsecvente, cu respectarea legislației financiar-fiscale.

Secțiunea a 5-a: Efectele proiectului de act normativ asupra legislației în vigoare

5.1 Măsuri normative necesare pentru aplicare

Aplicarea legii presupune adoptarea normelor metodologice prin ordin al autorității publice centrale pentru protecția mediului, în termenul prevăzut de proiect (60 de zile de la promulgare), în scopul definirii metodologiilor MRV, a cerințelor de eligibilitate și a procedurilor de funcționare a registrului. Aceste norme vor avea în vedere standardele relevante de cuantificare și verificare menționate (ISO 14064, ISO 14065), precum și cerințele de transparență impuse de evoluțiile europene în materie de raportare și comunicare de mediu. De asemenea, normele metodologice vor detalia mecanismele de control și audit ale proiectelor și ale registrului, pentru a asigura implementarea eficientă a legii.

5.2 Impactul asupra legislației în domeniul achizițiilor publice

Actul normativ nu instituie obligații de achiziție publică de bunuri, lucrări sau servicii și nu modifică regimul juridic al achizițiilor publice. Nu sunt prevăzute investiții publice sau cheltuieli bugetare pentru achiziții de acest fel, astfel că legislația în domeniul achizițiilor publice nu este incidentă în mod direct.

5.3 Conformitatea proiectului de act normativ cu legislația UE

Proiectul de lege este compatibil cu dreptul Uniunii Europene, acționând ca un instrument complementar și de facilitare a obiectivelor europene, fără a afecta funcționarea piețelor reglementate existente și fără a interfera cu obligațiile de conformare impuse de dreptul UE statelor membre sau operatorilor economici. Dimpotrivă, propunerea legislativă sprijină aplicarea și operaționalizarea unor exigențe europene recente privind transparența (CSRD/ESRS) și combaterea afirmațiilor înșelătoare (Directiva 2024/825), precum și convergența cu cadrul unional voluntar privind certificarea eliminărilor de carbon (Regulamentul 2024/3012).

Secțiunea a 6-a: Consultările efectuate în vederea elaborării proiectului de act normativ

Având în vedere că inițiativa legislativă nu a fost încă depusă și înregistrată în procedura parlamentară, nu au fost realizate consultări și avizări instituționale formale în această etapă. Înainte de depunere, inițiatorii intenționează să supună proiectul unui proces de consultare cu factorii interesați (autorități publice relevante, reprezentanți ai industriei, organizații neguvernamentale de mediu, experți în domeniu), pentru a colecta opinii și a îmbunătăți calitatea reglementării. Ulterior depunerii, proiectul va parcurge procedurile obișnuite de avizare și dezbatere parlamentară, incluzând solicitarea punctului de vedere al Guvernului, avizarea Consiliului Legislativ, comisiilor parlamentare de specialitate etc.

Secțiunea a 7-a: Activități de informare publică privind elaborarea și implementarea proiectului de act normativ

Până la această etapă (anterioară depunerii oficiale în Parlament), nu au fost inițiate activități formale de informare publică privind proiectul. După depunere, informarea publică se va realiza prin instrumentele de transparență decizională specifice procedurii legislative (publicarea pe site-ul Camerei Deputaților/Senatului, comunicate de presă, eventuale dezbateri publice sau audieri organizate de comisii). În etapa de implementare, Autoritatea competentă va comunica public operaționalizarea Registrului național, modul de utilizare a acestuia și va publica ghidurile ori normele metodologice, asigurând totodată accesul facil la informațiile relevante (inclusiv prin pagini web dedicate).

Secțiunea a 8-a: Măsuri privind implementarea, monitorizarea și evaluarea proiectului de act normativ

8.1 Măsurile de punere în aplicare

Implementarea legii va necesita următoarele acțiuni principale:

adoptarea normelor metodologice de aplicare, în termen de 60 de zile de la promulgare;
operaționalizarea Registrului național al certificatelor voluntare de carbon;
stabilirea procedurilor de acces la registru și a regulilor de funcționare tehnică;
asigurarea cadrului de verificare independentă prin organisme acreditate, în cooperare cu sistemul național de acreditare și în conformitate cu standardele aplicabile.

În plus, se vor elabora ghiduri de bune practici (neobligatorii) pentru utilizatori, în scopul familiarizării acestora cu noul cadru voluntar și al promovării unui comportament responsabil în utilizarea creditelor de carbon.

8.2 Monitorizare și evaluare

Monitorizarea implementării se realizează prin mecanisme de raportare periodică privind funcționarea registrului, inclusiv cu privire la volumul certificatelor emise și anulate, precum și la măsurile corective dispuse. Scopul acestor demersuri este menținerea integrității pieței și al alinierii permanente la evoluțiile europene și internaționale în domeniu.

Față de cele prezentate, inițiatorii propun spre adoptare Parlamentului proiectul de Lege privind piața voluntară a certificatelor de carbon și instituirea Registrului național al certificatelor voluntare de carbon.

PROIECT DE LEGE

privind piața voluntară a certificatelor de carbon și instituirea Registrului național al certificatelor voluntare de carbon

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I – Dispoziții generale

Art. 1 – Obiectul legii

(1) Prezenta lege reglementează cadrul general de funcționare a pieței voluntare a certificatelor de carbon în România.

(2) Prezenta lege instituie Registrul național al certificatelor voluntare de carbon, stabilește reguli de integritate, trasabilitate, verificare, transparență, control și sancțiuni pentru certificatele voluntare de carbon recunoscute potrivit prezentei legi.

Art. 2 – Domeniul de aplicare

(1) Prezenta lege se aplică:

a) proiectelor voluntare implementate pe teritoriul României, în vederea generării de certificate voluntare de carbon recunoscute potrivit prezentei legi;
b) certificatelor voluntare de carbon emise sau înregistrate în Registrul național;
c) operatorilor de proiect, deținătorilor, intermediarilor, precum și organismelor de validare și verificare implicate în ciclul de viață al certificatelor.

(2) Prezenta lege se aplică fără a aduce atingere:

a) sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) și actelor normative de implementare aferente;
b) obligațiilor legale privind reducerea emisiilor, raportările obligatorii și inventarele naționale de gaze cu efect de seră;
c) legislației privind protecția consumatorilor, publicitatea și practicile comerciale incorecte.

Art. 3 – Excluderea expresă a EU ETS

(1) Certificatele voluntare de carbon nu constituie certificate de emisii în sensul Directivei 2003/87/CE și nu conferă dreptul de a emite gaze cu efect de seră peste limitele stabilite de lege.

(2) Certificatele voluntare de carbon nu pot fi utilizate pentru conformarea la EU ETS și nu pot substitui obligațiile de predare de certificate de emisii.

Art. 4 – Autoritatea competentă

(1) Autoritatea competentă pentru aplicarea prezentei legi este autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, denumită în continuare Autoritatea Competentă.

(2) Autoritatea competentă poate desemna, prin ordin, o structură sau entitate publică aflată în coordonarea ori subordine sa pentru administrarea tehnică a Registrului național al certificatelor voluntare de carbon.

Art. 5 – Definiții

În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) certificat voluntar de carbon (CVC) – unitate electronică unică, reprezentând 1 tonă metrică CO₂ echivalent (t CO₂e) redusă/evitată sau eliminată din atmosferă, cuantificată și verificată conform prezentei legi, înscrisă în Registrul național;
b) certificat de reducere (CVC‑R) – CVC aferent reducerilor sau evitărilor de emisii realizate de proiect față de o linie de bază;
c) certificat de eliminare (CVC‑E) – CVC aferent eliminărilor de carbon din atmosferă și stocării acestuia, inclusiv prin mijloace naturale sau tehnologice, conform metodologiilor aplicabile;
d) proiect voluntar – ansamblu de activități implementate voluntar în scopul generării de CVC, în condițiile prezentei legi;
e) operator de proiect – persoană fizică/juridică ori entitate publică ce operează sau controlează proiectul voluntar și solicită înregistrarea și/sau emiterea de CVC;
f) intermediar – persoană fizică/juridică ce intermediază ori facilitează tranzacții cu certificate voluntare de carbon, fără a acționa ca operator de proiect sau utilizator final al acestora;
g) linie de bază – scenariu de referință utilizat pentru determinarea reducerilor sau eliminărilor de emisii generate de proiect;
h) MRV – monitorizare, raportare și verificare a reducerilor/eliminărilor de emisii, conform metodologiilor aprobate;
i) validare – evaluarea ex‑ante a proiectului și a documentației acestuia de către un organism de verificare acreditat, în vederea confirmării eligibilității și a robusteții metodologice;
j) verificare – evaluarea ex‑post a reducerilor/eliminărilor efectiv realizate, pe baza datelor monitorizate, de către un organism de verificare acreditat;
k) anulare – operațiunea prin care un CVC este scos definitiv din circulație în Registrul național, ca urmare a utilizării acestuia în scop voluntar;
l) invalidare – operațiunea prin care un CVC este anulat de Autoritatea competentă ca urmare a constatării unei neconformități, a supracreditării, a unei fraude sau a unei erori materiale;
m) dublă numărare – situația în care aceeași reducere sau eliminare de emisii este contabilizată ori utilizată de mai mult de o entitate sau în mai mult de un cadru, fără reguli de separare și trasabilitate clare;
n) permanență – menținerea stocării carbonului pe durata stabilită prin metodologie pentru proiectul respectiv;
o) leakage (scurgere de emisii) – creșterea emisiilor într-o altă locație, determinată de implementarea proiectului, care afectează (diminuează) beneficiul net climatic al proiectului.

Art. 6 – Principii

Prezenta lege se aplică pe baza următoarelor principii:

a) caracterul voluntar al acestor mecanisme și complementaritatea față de măsurile de reducere a emisiilor impuse de lege;
b) integritatea climatică – reducerile sau eliminările de emisii trebuie să fie reale, măsurabile, verificabile și suplimentare (adiționale față de situația obișnuită);
c) transparență și trasabilitate – asigurarea accesului la informații și urmărirea tranzacțiilor prin Registrul național;
d) prevenirea dublei numărări și a dublei utilizări a aceleiași reduceri de emisii;
e) prudență și conservatorism în cuantificarea beneficiilor climatice (alegerea de ipoteze conservatoare pentru a nu supraestima reducerea/eliminarea obținută);
f) respectarea legislației de mediu, a conservării biodiversității și a cerințelor de sustenabilitate.

CAPITOLUL II – Proiecte voluntare și condiții de eligibilitate

Art. 7 – Categorii generale de proiecte

(1) Sunt eligibile, în principiu, proiectele voluntare din domenii precum:

a) utilizarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultura;
b) agricultură (practici de carbon farming și alte măsuri de sechestrare a carbonului în sol);
c) energie regenerabilă și eficiență energetică, în măsura în care generează reduceri cuantificabile de emisii față de o situație de referință legală;
d) gestionarea deșeurilor și reducerea emisiilor de metan;
e) tehnologii de captare și stocare a carbonului, precum și stocarea carbonului în produse;
f) alte domenii stabilite prin ordin al Autorității competente, în conformitate cu anexa nr. 1.

(2) Categoriile eligibile de proiecte, condițiile specifice și metodologiile aplicabile se stabilesc prin ordin al Autorității competente, cu respectarea principiilor din anexa nr. 1.

Art. 8 – Condiții generale de eligibilitate

(1) Un proiect voluntar este eligibil dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a) este realizat voluntar și conduce la reduceri/eliminări de emisii care depășesc cerințele legale obligatorii aplicabile aceluiași domeniu;
b) demonstrează adiționalitate conform metodologiei aprobate – se dovedește că reducerea/eliminarea nu ar fi avut loc în absența proiectului;
c) utilizează o linie de bază și o metodologie aprobate conform prevederilor legale și normelor metodologice;
d) include un plan MRV (monitorizare, raportare și verificare) adecvat, pentru a cuantifica și verifica rezultatele proiectului;
e) asigură prevenirea dublei numărări a reducerilor/eliminărilor generate;
f) respectă legislația de mediu aplicabilă și deține toate autorizările/avizele necesare, după caz.

(2) Pentru proiectele de eliminare a carbonului pe bază naturală se aplică cerințe suplimentare privind permanența și gestionarea riscului de reversare (pierderea stocării carbonului), conform metodologiilor specifice.

Art. 9 – Înregistrarea proiectelor

(1) Operatorul de proiect depune o cerere de înregistrare a proiectului în Registrul național, însoțită de documentația minimă prevăzută în anexa nr. 2.

(2) Înregistrarea proiectului este condiționată de:

a) validarea proiectului de către un organism de verificare acreditat (OVV);
b) verificarea administrativă a completitudinii și conformității dosarului de către Autoritatea competentă.

(3) Autoritatea competentă, în urma analizei cererii, decide:

a) înregistrarea proiectului în Registrul național; sau
b) respingerea motivată a cererii (dacă cererea sau proiectul nu îndeplinește condițiile legale).

Art. 10 – Monitorizare și raportare

(1) Operatorul de proiect are obligația de a implementa planul de monitorizare, raportare și verificare (planul MRV) și de a păstra evidențe complete, corecte și verificabile privind implementarea proiectului și reducerea/eliminarea emisiilor de gaze cu efect de seră.

(2) Raportul de monitorizare se întocmește periodic, pentru fiecare interval de monitorizare stabilit prin metodologie (care nu poate depăși 5 ani), și se supune verificării de către un organism de verificare acreditat (OVV).

(3) Operatorul de proiect transmite Autorității competente raportul de monitorizare verificat, împreună cu cererea de emitere a CVC, în termen de 60 de zile de la finalizarea perioadei de monitorizare, în vederea emiterii certificatelor voluntare de carbon corespunzătoare.

Art. 11 – Emiterea certificatelor voluntare de carbon

(1) După finalizarea verificării cu rezultat favorabil, operatorul de proiect solicită Autorității competente emiterea certificatelor voluntare de carbon, depunând în acest scop cererea de emitere însoțită de raportul de verificare.

(2) Autoritatea competentă analizează cererea prevăzută la alin. (1) și, în termen de 30 de zile de la primirea acesteia, emite în Registrul național certificatele voluntare de carbon corespunzătoare, dacă sunt îndeplinite condițiile legale. În cazul neîndeplinirii condițiilor, cererea se respinge motivat.

(3) Fiecare CVC emis are un cod unic de identificare și conține câmpurile minime prevăzute în anexa nr. 3.

(4) Numărul de CVC emise este egal cu beneficiul net de reducere sau eliminare a emisiilor obținut de proiect, determinat conform metodologiei aplicabile.

CAPITOLUL III – Registrul național al certificatelor voluntare de carbon

Art. 12 – Înființare și natură juridică

(1) Se înființează Registrul național al certificatelor voluntare de carbon (denumit în continuare Registrul național) ca sistem informatic oficial de evidență, asigurare a trasabilității și transparenței privind CVC-urile.

(2) Înscrierile în Registrul național produc efecte de opoziție față de terți în ceea ce privește existența, statutul și deținerea CVC, în condițiile prezentei legi.

Art. 13 – Operațiuni în Registru

(1) Registrul național asigură cel puțin următoarele operațiuni:

a) înregistrarea proiectelor și a datelor acestora;
b) emiterea CVC (înregistrarea certificatelor noi, pe numele operatorului de proiect);
c) transferul CVC între conturile deținătorilor;
d) anularea (retirement) a CVC;
e) invalidarea CVC (radierea certificatelor neconforme);
f) evidența expirării certificatelor, după caz, pentru anumite categorii stabilite prin metodologii.

(2) Regulile detaliate de funcționare a Registrului, inclusiv tipurile de conturi, procedurile de deschidere a conturilor și modul de acces, se stabilesc prin ordin al Autorității competente.

Art. 14 – Transparență

(1) Registrul național asigură accesul public la informațiile esențiale privind proiectele înregistrate și volumele de CVC emise/anulate, cu respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal și a secretului comercial.

(2) Nivelul de publicitate al câmpurilor de date din Registru se stabilește prin ordin al Autorității competente, cu respectarea prevederilor anexei nr. 3 la prezenta lege.

Art. 15 – Interoperabilitate și recunoașteri

(1) Autoritatea competentă poate stabili, prin ordin, condiții de interoperabilitate a Registrului național cu registre sau sisteme voluntare internaționale recunoscute, inclusiv măsuri pentru evitarea dublei emiteri a certificatelor și asigurarea trasabilității acestora.

(2) Pentru activități certificate în cadrul Regulamentului (UE) 2024/3012 (privind certificarea unională a eliminărilor de carbon), Autoritatea competentă poate stabili proceduri de înscriere în Registrul național a referințelor relevante, cu respectarea regulilor aplicabile la nivelul Uniunii Europene.

CAPITOLUL IV – Validare, verificare și acreditare

Art. 16 – Organisme de validare și verificare (OVV)

(1) Validarea proiectelor și verificarea reducerilor/eliminărilor de emisii se efectuează de către organisme independente, denumite în continuare organisme de validare/verificare sau OVV.

(2) OVV trebuie să fie acreditate de organismul național de acreditare, în conformitate cu standarde internaționale relevante (inclusiv standardul SR EN ISO 14064, 14065) și cu standardele aplicabile pentru validarea și verificarea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Art. 17 – Imparțialitate și conflict de interese

(1) OVV își desfășoară activitatea cu imparțialitate, independență și competență profesională.

(2) Este interzis ca un OVV care se află într-un conflict de interese cu operatorul de proiect sau cu beneficiarul economic al proiectului să realizeze validarea sau verificarea acelui proiect. Normele privind identificarea și evitarea conflictelor de interese se aprobă prin ordin al Autorității competente.

Art. 18 – Supravegherea organismelor de verificare

(1) Autoritatea competentă poate solicita informații și poate dispune verificări cu privire la activitatea unui OVV în legătură cu proiectele și CVC-urile emise în Registrul național. OVV au obligația de a coopera cu Autoritatea competentă și de a furniza datele solicitate.

(2) În caz de abateri constatate în activitatea unui OVV, Autoritatea competentă poate dispune măsuri administrative, inclusiv suspendarea recunoașterii rapoartelor emise de acel OVV în cadrul schemei naționale, fără a aduce atingere competențelor organismului național de acreditare de a suspenda sau retrage acreditarea.

CAPITOLUL V – Utilizarea certificatelor și reguli de transparență

Art. 19 – Reguli de utilizare și anulare

(1) Un CVC poate fi utilizat în scop voluntar (pentru a revendica compensarea unei cantități de emisii) numai prin anularea sa în Registrul național.

(2) Este interzisă utilizarea aceluiași CVC de mai multe ori sau de către mai multe entități (o dată anulat pentru compensare, certificatul nu mai poate fi transferat ori refolosit).

(3) În cazul constatării unei duble utilizări a aceluiași certificat, Autoritatea competentă dispune invalidarea acestuia și măsurile de corecție necesare (inclusiv, dacă e cazul, emiterea unui certificat de înlocuire pentru cel care a rămas fără efect compensatoriu din cauza dublei utilizări).

Art. 20 – Declarații și comunicări privind compensarea

(1) Persoanele sau entitățile care invocă public compensarea emisiilor prin utilizarea de CVC au obligația să păstreze și să prezinte, la solicitarea organelor de control, dovezi privind anularea certificatelor folosite și informațiile minime prevăzute în anexa nr. 3 (de exemplu codul certificatului anulat, proiectul din care provine, volumul etc.).

(2) Comunicările comerciale către consumatori referitoare la neutralizarea emisiilor sau produse/servicii „zero carbon” se realizează cu respectarea legislației privind practicile comerciale incorecte și, după caz, a restricțiilor aplicabile afirmațiilor de mediu bazate exclusiv pe compensare.

(3) Autoritatea competentă poate emite ghiduri de bune practici (cu caracter de recomandare) privind utilizarea responsabilă a CVC, fără a conferi acestora forță normativă.

Art. 21 – Raport anual

Autoritatea competentă întocmește și publică anual un raport privind funcționarea Registrului național, care include cel puțin: numărul proiectelor active și tipurile acestora, volumele de CVC emise și anulate în anul respectiv, precum și principalele constatări privind integritatea pieței voluntare (inclusiv eventuale probleme identificate și măsuri luate).

CAPITOLUL VI – Control, măsuri corective și sancțiuni

Art. 22 – Controlul respectării prevederilor

(1) Controlul respectării prezentei legi se realizează de Autoritatea competentă, direct sau prin structuri aflate în subordinea ori coordonarea sa, precum și, după caz, de instituțiile cu atribuții de control în domeniul mediului și al protecției consumatorilor, potrivit competențelor legale. Autoritatea competentă poate efectua controale periodice sau tematice, inclusiv inspecții la locul implementării proiectelor, în vederea verificării respectării cerințelor prezentei legi.

(2) Operatorii de proiect, deținătorii și intermediarii de CVC au obligația de a pune la dispoziția organelor de control documentele și informațiile relevante solicitate.

Art. 23 – Măsuri corective

(1) În cazul constatării unor neconformități sau abateri de la prezenta lege, Autoritatea competentă poate dispune următoarele măsuri:

a) suspendarea proiectului în Registrul național (blocarea temporară a emiterii de certificate și a altor operațiuni până la remedierea situației);
b) blocarea temporară a transferurilor unor CVC specificate;
c) corecții de cuantificare (ajustarea numărului de certificate emise, dacă se constată erori sau supraestimări);
d) invalidarea anumitor CVC (anularea certificatelor despre care se constată că nu îndeplinesc condițiile sau au fost emise pe baza unor date eronate);
e) măsuri pentru prevenirea repetării neconformităților (de exemplu, obligarea la implementarea unui plan de remediere).

(2) CVC-urile invalidate se marchează distinct în Registru și nu pot fi utilizate (transferate sau anulate în scop de compensare).

Art. 24 – Contravenții

Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni:

a) emiterea, oferirea spre vânzare sau utilizarea ca “CVC recunoscut” (conform prezentei legi) a unor unități care nu sunt înscrise în Registrul național;
b) furnizarea de date false ori omisiunea intenționată a unor date relevante în documentația proiectului sau în raportările de monitorizare (MRV);
c) utilizarea unui CVC fără anularea acestuia în Registrul național;
d) tentativa de dublă utilizare sau dublă numărare a aceleiași reduceri de emisii, inclusiv prin transferuri succesive către terți sau alte mecanisme de ascundere;
e) împiedicarea sau obstrucționarea controlului ori refuzul nejustificat de a furniza datele și documentele solicitate de organele de control;
f) desfășurarea activității de validare/verificare în cadrul prezentei legi de către o entitate care nu îndeplinește cerințele legale (de exemplu, fără a fi acreditată corespunzător).

Art. 25 – Sancțiuni

(1) Contravențiile prevăzute la art. 24 se sancționează după cum urmează:

a) pentru faptele prevăzute la art. 24 lit. a), c) și d): amendă de la 50.000 lei la 500.000 lei;
b) pentru faptele prevăzute la art. 24 lit. b), e) și f): amendă de la 30.000 lei la 300.000 lei.

(2) Sancțiunile contravenționale principale pot fi însoțite și de sancțiuni complementare, în funcție de gravitatea faptei, cum ar fi:

a) suspendarea înregistrării proiectului pe o perioadă de la 3 la 24 luni;
b) interdicția temporară pentru operatorul de proiect de a solicita emiterea de noi CVC (pe o perioadă determinată);
c) publicarea pe site-ul Autorității competente a măsurii de invalidare dispuse, în condițiile stabilite prin ordinul prevăzut la art. 27.

(3) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoanele împuternicite, potrivit legii, în conformitate cu reglementările generale privind regimul contravențiilor.

Art. 26 – Răspundere penală

În situația în care faptele constatate întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni (cum ar fi falsul în declarații, frauda, falsificarea de documente etc.), persoanele vinovate vor fi trimise spre cercetare organelor competente, urmând ca sancționarea să se facă potrivit legii penale aplicabile.

CAPITOLUL VII – Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 27 – Norme metodologice de aplicare

(1) În termen de 60 de zile de la data promulgării prezentei legi, Autoritatea competentă va aproba, prin ordin, normele metodologice de aplicare a acesteia, care vor prevedea cel puțin următoarele:

a) metodologiile detaliate și cerințele de monitorizare, raportare și verificare (MRV) aplicabile proiectelor;
b) procedura de înregistrare a proiectelor și de emitere a CVC;
c) funcționarea Registrului național și nivelurile de transparență ale informațiilor;
d) reguli privind asigurarea permanenței și gestionarea riscului de reversare a carbonului pentru CVC‑E (proiecte de eliminare);
e) reguli de evitare a dublei numărări a reducerilor/eliminărilor de emisii;
f) cerințe de integritate și imparțialitate pentru OVV în cadrul schemei naționale;
g) procedurile de monitorizare, control și audit ale proiectelor și ale Registrului național, inclusiv modul de efectuare a inspecțiilor și gestionarea neconformităților.

(2) Normele metodologice se elaborează în acord cu principiile și prevederile din anexele nr. 1–3.

Art. 28 – Dispoziții tranzitorii

(1) Proiectele voluntare aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi pot solicita, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare, înregistrarea în Registrul național, în condițiile normelor metodologice adoptate potrivit art. 27.

(2) Până la operaționalizarea Registrului național, Autoritatea competentă poate implementa etapizat funcționalitățile acestuia, prin proceduri provizorii stabilite prin ordin (de exemplu, înregistrări provizorii într-o bază de date și conversia lor ulterioară în Registru).

Art. 29 – Intrarea în vigoare

Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 30 – Anexe

Anexele nr. 1–3 fac parte integrantă din prezenta lege

Anexa nr. 1 – Principii minime MRV și de integritate pentru CVC

Principii MRV de bază: relevanță, acuratețe, completitudine, consistență, transparență și prudență/conservatorism în estimări.
Linia de bază: definire obiectivă, actualizare periodică conform metodologiei, evitarea supraestimării beneficiului net climatic.
Adiționalitate: demonstrare prin unul sau mai multe teste stabilite prin metodologie (de exemplu: test de reglementare, test investițional, analiza barierelor, analiza practicii comune sau combinații ale acestora).
Cuantificare: includerea tuturor surselor de emisii și a efectelor de tip leakage relevante; tratarea corespunzătoare a incertitudinilor de măsurare; reguli clare pentru evitarea dublei numărări a reducerilor.
Permanență (pentru CVC‑E): stabilirea obligațiilor minime de monitorizare post-implementare; mecanisme de gestionare a riscului de reversare (de exemplu, rezerve de credite – buffer, garanții financiare sau alte instrumente), stabilite prin ordin.
Leakage: identificarea și cuantificarea eventualelor scurgeri de emisii; aplicarea de deduceri din beneficiul net sau abordări conservatoare în calcul, conform metodologiei, pentru a ține cont de emisiile colaterale.
Validare și verificare independente: stabilirea frecvenței ciclurilor de verificare, a pragurilor de semnificație și a cerințelor minime de probitate a datelor; cerințe privind existența unui audit trail (urma de audit) complet în documentație.
Conformare legală: dovada drepturilor asupra terenului/activului pe care se implementează proiectul; dovada obținerii tuturor autorizărilor necesare și a compatibilității proiectului cu legislația de mediu și de amenajare a teritoriului.

Anexa nr. 2 – Conținutul minim al documentației de proiect (PDD) și al raportului de monitorizare

Documentația minimă pentru înregistrarea proiectului:

Identificarea operatorului de proiect (date de contact, statut juridic);
Descrierea proiectului, localizarea și limitele fizice ale acestuia;
Categoria proiectului (CVC‑R sau CVC‑E) și metodologie propusă;
Definirea liniei de bază și demonstrarea adiționalității proiectului;
Planul MRV (parametri monitorizați, metodă de colectare a datelor, frecvența monitorizării, responsabilități pentru monitorizare și raportare);
Evaluarea riscului de reversare (dacă este cazul, pentru proiecte de tip CVC‑E) și măsurile adoptate pentru gestionarea acestui risc;
Dovada drepturilor asupra terenului sau instalației și a conformării legale (autorizații/avize obținute);
Declarație privind evitarea dublei creditări (confirmarea că aceeași reducere de emisii nu este utilizată în alt program sau schemă de credite).

Raport de monitorizare (exemplu de conținut minim):
Perioada acoperită de raportul de monitorizare;
Datele brute colectate și datele prelucrate utilizate în calcul;
Calculul beneficiului net de reducere/eliminare a emisiilor (incluzând formula și rezultatele obținute);
Incertitudinile identificate și modul de tratare a acestora în estimări;
Evenimente neprevăzute survenite în perioada de monitorizare (dacă au existat) și acțiunile corective întreprinse;
Propunerea de emitere: numărul de CVC solicitați spre emitere, pe baza reducerilor/eliminărilor nete realizate.

ANEXA nr. 3

Câmpuri minime în Registrul național și transparență minimă la utilizare

Câmpuri minime pentru proiect: cod proiect; tip; localizare generală; metodologie; operator; OVV; status (activ/suspendat/închis); volum emis/anulat.
Câmpuri minime pentru CVC: cod unic; proiect; tip (CVC‑R/CVC‑E); cantitate; „vintage”/perioadă; data emiterii; status (activ/transferat/anulat/invalidat/expirat); data anulării; deținător la anulare (în condițiile ordinului privind transparența).
Utilizare și transparență minimă: orice utilizator care afirmă compensarea emisiilor pe baza CVC indică cel puțin: anul/perioada, cantitatea compensată, tipurile de CVC, codurile de anulare sau un raport agregat verificabil din Registru.